1.Adolf Hitler (1889 - 1945)

Cancelarul german Adolf Hitler salutã unitãþile armatei germane în Varºovia, Polonia, pe data de 5 octombrie 1939. În dreapta, în plan îndepãrtat, se aflã generalul Von Brauchitsch, comandantul armatei germane.

Dorinþa lui Hitler de a domina lumea a fost pusã în aplicare cu o brutalitate ºi fervoare criminalã fãrã precedent. El s-a fãcut direct vinovat de moartea a peste 30 milioane de oameni.

S-a nãscut în Austria, într-o familie de muncitori. Primul sãu vis, cel de a deveni artist a eºuat. Ca urmare, Hitler s-a mutat la München ºi s-a înrolat, fiind decorat de douã ori cu Crucea de Fier în timpul primului rãzboi mondial.

Imediat dupã rãzboi, Hitler a intrat în Partidul Muncitoresc, o organizaþie politicã de orientare fascistã. În numai doi ani, convingerile sale extremiste ºi puterea de persuasiune l-au propulsat în elita a ceea ce devenise deja Partidul Nazist.

La sfârºitul anilor 1920, Germania se confrunta cu uriaºe probleme politice ºi economice. În aceastã perioadã tulbure, ideile drastice ºi paranoice ale lui Hitler au atins o coardã sensibilã a poporului german, aflat într-o situaþie din ce în ce mai disperatã.

Deºi partidul sãu nu a câºtigat niciodatã majoritatea absolutã în alegeri, Hitler a devenit Cancelarul Germaniei în 1933. Un an mai târziu, el s-a autoproclamat Führer – adicã “lider”, spulberând astfel orice rãmãºiþã de democraþie.

Trupele lui Hitler au început anexarea forþatã a mai multor þãri în 1938. Naziºtii au ucis un numãr uriaº de evrei, eliminând pe oricine pãrea a fi o ameninþare la adresa visului arian al lui Hitler. Adolf Hitler s-a împuºcat pe 30 aprilie 1945, în momentul când “civilizaþia” pe care o imaginase se prãbuºea iremediabil în jurul sãu.

2.Iosif Stalin (1880-1953)

Iosif Stalin, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, dã raportul asupra proiectului pentru noua constituþie sovieticã, la Kremlin, în Moscova, în 1936.

Ca ºi Hitler, Stalin se face vinovat de moartea ºi suferinþele provocate mai multor zeci de milioane de oameni – cei mai mulþi dintre ei, cetãþeni nevinovaþi ai Rusiei.

Nãscut sub numele de Iosif Vissarionovici Djugaºvili, el a adoptat mai târziu numele de Stalin, care înseamnã Omul de Oþel. Ca membru al Partidului Bolºevic, Stalin a jucat un rol activ în Revoluþia din Octombrie, care a avut loc în Rusia, în 1917.

În 1922, Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist ºi a fãcut toate manevrele care i-au asigurat avansarea pe scara ierarhiei comuniste, astfel încât spre sfârºitul anilor 1920 devenise deja dictatorul Uniunii Sovietice.

De pe aceastã poziþie, el a demarat programele de colectivizare a agriculturii ºi naþionalizare a industriei, implementate cu uriaºe prejudicii umane. Milioane de oameni mureau de foame în timp ce produsele ruseºti erau trimise la export.

Poporul rus a avut de suferit în plus în timpul marilor epurãri iniþiate de Stalin, când milioane de “duºmani ai poporului” au fost condamnaþi la muncã silnicã ºi trimiºi în Gulag.

Stalin a trimis în faþa plutonului de execuþie ºi inamicii personali din armatã. Ca urmare, în iunie 1941, când Germania a invadat Rusia, s-a confruntat cu o Armatã Roºie slab pregãtitã care avea prea puþine resurse. Încã o datã, tacticile sinucigaºe iniþiate de Stalin au impus plãtirea un preþ uriaº în vieþi omeneºti, dar în cele din urmã, forþele naziste au fost înfrânte.

Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, Stalin a devenit preºedintele unui adevãrat imperiu sovietic, care acoperea cea mai mare parte a Europei de Est. Suferind de o paranoia care se agrava îngrijorãtor, el ºi-a continuat regimul de dictaturã, teroare ºi persecuþii. A murit în urma unui atac cerebral, pe data de 5 martie 1953.

3.Debarcarea din Ziua Z

Începând de la ora 06:25, în dimineaþa zilei de 6 iunie 1944, trupele Aliaþilor au lansat invazia al cãrei obiectiv era eliberarea Europei de forþele naziste. Invazia a început pe o porþiune de 65 kilometri de plajã, în nord-estul Franþei, ºi s-a încheiat în luna mai a anului urmãtor, când Germania a semnat la Berlin capitularea necondiþionatã.

Debarcarea din Normandia a fost o dispunere de forþe militare spectaculos coordonate, implicând trupele Aliaþilor pe uscat, pe mare ºi în aer. Sub numele de cod “Operaþiunea Overlord”, aceasta a fost una dintre bãtãliile cruciale purtate în cel de-al doilea rãzboi mondial.

Marina a realizat un baraj de suport pentru asaltul vehiculelor-amfibie ale armatei, iar trupe speciale ale Aliaþilor au fost paraºutate mult în interiorul teritoriului inamic, pentru a ataca din spate forþele Axei.

Aproape 6.500 de vase au debarcat la þãrm peste 130.000 de soldaþi ai Aliaþilor, pe cinci porþiuni diferite de plajã, stabilind astfel o poziþie de forþã în Normandia. Peste 12.000 de avioane au susþinut debarcarea, inclusiv 1.000 de avioane militare care au paraºutat trupele speciale.

Pe data de 25 august 1944 – dupã 11 sãptãmâni de luptã ºi 600.000 de victime – trupele Aliaþilor au eliberat Parisul. Germanii au fost siliþi sã se retragã – o retragere care nu avea sã se opreascã pânã când trupele naziste nu au ajuns la Berlin.

4.Bãtãlia de la El Alamein

Un soldat dintr-o patrulã americanã urmãreºte orice miºcare surprinsã în deºert, ascuns în adãpostul sãu.

Cunoscutã mai exact sub numele de a doua bãtãlie de la El Alamein, aceastã confruntare sângeroasã a durat de pe 23 octombrie pânã pe 3 noiembrie 1942. (Prima bãtãlie, care avusese loc în iulie, se încheiase într-un punct mort, Aliaþii suferind pierderi foarte grele.)

Generalul Montgomery a petrecut luni de zile adunând o armatã uriaºã, bine informatã, alcãtuitã din soldaþi britanici, australieni, nord-zeelandezi, sud-africani, indieni ºi francezi. Trupele germane ºi italiene ale mareºalului Rommel au fost copleºite numeric într-un raport de 2 la 1, º nu mai primeau întãriri ºi provizii.

Cele douã tabere s-au întâlnit la El Alamein, un orãºel aflat la aproximativ 95 kilometri de portul egiptean Alexandria.

Bãtãlia a început cu un tir masiv de artilerie asupra poziþiilor germane – cele mai grele bombardamanete de dupã primul rãzboi mondial. Diviziile de blindate ale Aliaþilor au atacat liniile germane, dar s-au împotmolit în câmpurile minate pregãtite de trupele lui Rommel.

Dupã zece zile de atacuri repetate, Aliaþii au reuºit în sfârºit sã strãpungã liniile inamice, în cadrul unor lupte intense purtate pe timp de noapte. Forþele Axei s-au retras pânã în Tunisia.

El Alamein a revenit la zilele când linia frontului era clar trasatã, iar miºcãrile tactice erau fãcute judicios, ca într-un joc mortal de ºah. A fost o victorie crucialã pentru Aliaþi.

Dupã ocuparea Franþei, nu mai exista nici un alt teren pe care trupele Aliate sã se angajeze în luptã cu forþele Axei. Era vital ca Aliaþii sã asigure Africa de Nord ºi Canalul Suez, poarta de trecere cãtre Orient.

Bãtãlia de la El Alamein a fost prima mare victorie a Aliaþilor asupra Wehrmacht-ului german. Mai târziu, Churchill avea sã spunã: “Nu am cunoscut nici o victorie înainte de acest moment, ºi nici o înfrângere dupã...”

5.Rãzboiul pe timp de iarnã

Soldaþii SS opereazã o mitralierã antitanc pe strãzile din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, în octombrie 1941, când Germania nazistã a ocupat regiunea Donbass din Uniunea Sovieticã.

La mai puþin de trei luni dupã ce Germania invadase Polonia, Armata Roºie a atacat Finlanda. Temându-se cã Hitler ar putea ataca Rusia prin Finlanda, Stalin s-a decis sã elimine categoric aceastã opþiune.

Sovieticii au început prin a solicita ajutorul mãruntului lor vecin, ridicând pretenþii teritoriale asupra unor zone valoroase ºi a unor insule strategice pentru amplasarea de baze navale. Finlanda îºi declarase independenþa faþã de Rusia dupã Revoluþia din 1917 ºi, adoptând o atitudine extrem de criticã în faþa comunismului, a refuzat sã dea curs acestor cereri.

În urma acestui refuz, Rusia a atacat Finlanda pe data de 30 noiembrie 1939, cu o armatã de 450.000 de oameni, organizaþi în 23 de divizii.

Sub conducerea generalului Mannerheim, Finlanda a reuºit sã mobilizeze doar 160.000 de oameni, dintre care mulþi au fost nevoiþi sã îºi foloseascã propriile arme ºi sã plece la rãzboi în haine civile, din cauza lipsurilor materiale uriaºe cu care se confrunta þara. Aceste trupe au fost susþinute de Marea Britanie ºi Franþa, precum ºi de voluntari înrolaþi din Norvegia ºi Suedia.

Finlandezii, experþi în luptele pe timp de iarnã, au reuºit sã respingã atacurile armatei ruse fãcând apel la tactici de gherilã ºi atacând inamicul pe schiuri, cu bombe artizanale improvizate din recipiente cu benzinã, de unde ºi porecla de ‘Cocktail Molotov’.

În timpul iernilor aspre din regiunea Mãrii Baltice, temperaturile coboarã vertiginos pânã la minus 40°C. Copleºiþi numeric într-un raport de 3 la 1, finlandezii au reuºit sã reziste totuºi pânã în martie 1940.

Puternica armatã rusã a îngenuncheat însã, în final, rezistenþa finlandezilor ºi, pe data de 12 martie 1940, finlandezii au semnat Tratatul de Pace de la Moscova, în urma cãruia Finlanda a predat efectiv Rusiei a zecea parte din teritoriul þãrii.

Se estimeazã cã în aceste lupte ºi-au pierdut viaþa 127.000 de soldaþi ruºi ºi 27.000 de soldaþi finlandezi, în timp ce aproape 500.000 de oameni au fost siliþi sã îºi abandoneze cãminul în urma semnãrii acestui tratat.